Barbatul "autist"

    Azi o sa-ti vorbesc de barbatul "autist" , genul ala de barbat care traieste in lumea lui si orice ai face nu-l poti scoate de acolo .

  Nu de mult am cunoscut un tip mai mare decat mine cu cativa ani , nu o sa ofer detalii persoanele prea multe , era fix genul de barbat dupa care as intoarce capul pe strada.Mereu la costum , freza impecabila , gesturi masculine dar cu o finete bine calculata cu o atitudine de macho care ar face orice femeie sa suspine in tacere, un om destept , ceva ce de mult cautam si ce crezi l-am gasit .
 V I C T O R I E , nu aveam de unde sa stiu ca de fapt era o victorie imaginara si ca urma sa plec la   razboi!
  La inceput ah doamne , ce inceput ..eram wow , bine eu cand zic wow exagerez , imi place sa fac asta pentru ca nu ma incant asa usor , nu imi pierd capul si stau cu picioarele pe pamant desi sunt o fire visatoare .Omu asta era ceva ce nu mai intalnisem pana acum , detalii intime nu va dau dar va precizez ca alea erau cele mai bune ever .Si uite asa m-am trezit eu intr-o pseudorelatie care incepuse sa-mi placa , prinsesem gustul .
                                                                                                                                           

 Totul parea la locul lui pana in momentul in care a inceput sa-mi pese de el mai mult decat trebuie si cand ma refer la "mai mult decat trebuia" , nu te gandi ca eram indragostita lulea , neah doar imi placea omul si imi pasa de el si starile lui.In general imi place sa am langa mine oameni veseli si daca nu sunt veseli ii fac eu sa fie .

 Aici a inceput prima lupta , eu fiind o persoana foarte energica vreau sa fac cat mai multe chestii si acum am zis hai sa-i propun omului din poveste sa iesim ca niste adolescenti , sa renunte la costum si sa-si puna o pereche de jeansi , tricou , tenesi si sa rupem ringul.Pentru prima oara in viata am lansat o invitatie unui barbat, acces denied " sunt obosit, sambata am treaba la 12" , am zis hai fie prima oara se iarta , a doua oara nu mai primeste nimic.
  Plictisit de viata si de tot ceea ce facea ,se izola, prieteni nu prea avea si mereu imi spunea cat de mult ma apreciaza ca am atatea prietene de care sunt foarte apropiata ca nu a mai intalnit un om asa bun ca mine, ei bine stai linistit nu ma laud eu singura , toata lumea stie ca sunt adorabila .:))
 Revenind la barbatul din poveste , dupa cateva luni mi-am dat seama care-i treaba cu el , era un copil batran , dar nu un copil plin de viata si prins intr-un trup adult ci un copil austist , care se izola in lumea lui plictisitoare si apasatoare si cu cat incercam sa ma apropii cu atat se distanta , asta pana intr-o zi cand am spart gheata, am reusit sa patrund in universul lui , sa-i aflu viata, sa incerc sa il inteleg.

Iar am strigat V I C T O R I E , eh pe dracu victorie ..fusese o lupta castigata din tot razboiul asta , dupa euforia momentul a venit tacerea dinaintea furtunii, doar ca n-a existat nici o furtuna, a fost doar o tacere lungaaaaaaa si neinteleasa.Bazandu-ma pe episodul anterior am zis ca nah o fi omul foarte ocupat si nu mai are timp , ei nu ma innebuni ..dintr-o data asa?M-am tot intrebat eu ce se intampla , dar cum naiba sa-mi raspund singura?L-am intrebat "Ce se intampla cu tine?" , mi-a raspuns dupa 2 zile ..baaaaaa 2 zile in care imi venea sa sparg telefonul de fiecare data cand auzeam sunetul de apel de la whatsapp, am rezistat tentatiei si am primit drept raspuns " Ce faci?" , oh well ..tensiunea mea era 20 , imi pocnea vena de pe frunte dar am reusit sa ma calmez , am purtat o conversatie cu un strain despre care nu stiam nimic.Si am tinut-o asa in una cald ,una rece inca vreo 2 luni pana cand am hotarat sa iau taurul de coarne si sa-l bag cu capu sub apa. Eh nu te gandi ca am rezolvat ceva dar am mai incercat odata , am trecut cu vederea tacere aia nesimtita , n-am zis nimic .  Baiatul nostru dupa cateva zile in care pare sa-si revina s-a retras in carapacea lui si n-a mai iesit de acolo si dai iar cu munca psihologica, fa frumos , vezi ce il macina, fii bufon la casa regala ..ba baiatule nimic, dar nimic, aveam impresia ca este vorba de o femeie cand ma gandeam la el , el era femeia iar eu eram barbatul care incerca sa inteleaga care-i problema.Intr-un sfarsit m-am plictisit sa-l tot dadacesc, desi ma tinea la distanta aia nu ma lasa sa plec , nu voia sa ma piarda si se simtea foarte atasat de mine , ei du-te ma , esti nebun?Am ajuns la capatul rabdarii si-am pus piciorul in prag, i-am spus exact ceea ce credeam despre el si ca vreau sa ies din joc..si am iesit .
   Daca te regasesti in cateva din descrierile de mai sus , draga barbate ..fa ceva , nu mai fii asa inchis in tine , nu te astepta ca cineva sa iti accepte toate toanele la nesfarsit, spune ce vrei cu adevarat  si nu-mi spune ca am fost eu fraiera ca am stat dupa "nea autistu" , dar am considerat ca este o persoana buna si ca merita ceva bun .Ei bine , uite de aia nu mai am eu rabdare cu barbatii , sunt prea femei in cele mai multe cazuri si sincera sa fiu, femeile ma plictisesc cu starile lor .Uneori am impresia ca sunt mai mult barbat decat femeie.Cheers